Bloodivores

Bloodivores

Informaţii despre serie

Genuri:
Acţiune, Supranatural
Teme:
Vampiri
Vârsta minimă:
15+
Descriere:
Cu 60 de ani în urmă a avut loc un caz bizar de insomnie în care oamenii nu au putut dormi o săptămână întreagă, iar datorită lipsei de somn, victimele au început să înnebunească. Pentru a le trata, s-a produs un medicament nou, doar că acestea s-au transformat în vampiri ca efect secundar al medicamentului. Oamenii au pornit un război împotriva vampirilor și au reușit să-i învingă, însă câțiva dintre ei au reușit să supraviețuiască. Născut dintr-un vampir și un om, personajul principal Mi Liu, numit și „Copilul Păcii”, reprezintă speranța formării unei legături între cele două specii. Fiind găsit vinovat pentru jefuirea unei bănci, Mi Liu a fost arestat și trimis la o închisoare specială a Agenției Naționale de Apărare care se ocupă cu monitorizarea vampirilor. În încercarea de a scăpa alături de Anji, Mi Liu este atacat de niște monștri ciudați, urmând să afle că închisoarea este amplasată în același loc în care au luat naștere vampirii, și anume vechea capitală Aori. De ce sunt vampirii închiși în Aori? Ce sunt acei monștri ciudați care îi atacă?
Data lansării:
01 octombrie 2016

Traducere:
Encoding:
Verificare:
Caută serie
Ştiri din lumea anime
Postat de Caciulacdlac @ 21 iulie, 09:30
Postat de Caciulacdlac @ 19 iulie, 17:12
Postat de Caciulacdlac @ 06 iulie, 12:51
Postat de Caciulacdlac @ 26 iunie, 15:23
Episoade anunţate
28 iulie
Anunţat de Ari
28 iulie
Anunţat de Ari
30 iulie
Anunţat de Clodis
Insignele zilei de ieri
Cel mai votat utilizator al zilei
Cele mai multe comentarii ale zilei
Cel mai votat comentariu al zilei
Cel mai dezvoltat comentariu al zilei
Cei mai activi membri ai lunii

Traducere
Ari 82
ellys 21

Encoding / Editare
bing021 73
Clodis 32

Verificare
Ari 83
Vero96 35

Hall of fame